Văd în mine însumi mărturia că sunt fiul lui Adam: păstrez înclinarea lui spre rău, mă învoiesc cu propunerile înșelătorului, deși știu cu siguranță că sunt înșelat, că mi se pregătește moartea.
N-am de ce să-i învinuiesc pe strămoși pentru păcatul moștenit, căci eu am fost scos din robia păcatului de Răscumpărătorul meu și, de acum înainte, cad în păcate nu de silă, ci de bunăvoie.
Strămoșii au săvârșit cândva, în rai, călcarea unei singure porunci dumnezeiești, iar eu, aflându-mă în sânul Bisericii lui Hristos, calc neîncetat toate poruncile divine ale lui Hristos, Dumnezeul și Mântuitorul meu.
Oare mintea mea își va reveni în fire? Va voi oare ea să-și îndrepte pașii spre bine? Am pierdut puterea de a înțelege că trupul meu, zidit pentru veșnicie, este capabil de dorințe și lucrări dumnezeiești, că pornirile dobitocești nu sunt decât o neputință a lui e adusă firii lui prin cădere. Dacă eu aș simți moartea sufletului meu, aș petrece într-o necurmată pocăință! Dacă eu aș simți moartea mea, m-aș îngriji de înviere!
Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvânt despre rugăciunea lui Iisus, în col. Comorile Pustiei, vol. 10, Ed. Anastasia, 1996
