Să nu creadă cineva că păcatul e ceva lipsit de importanță. Nu, păcatul este un rău teribil, el ucide sufletul și acum, și în veacul ce va să vină. În veacul viitor păcătosul va fi legat de mâini și de picioare (din punct de vedere al sufletului) și va fi aruncat în întunericul cel mai dinafară, după cum cuvântează Mântuitorul: „Legați-l de picioare și de mâini și aruncați-l în întunericul cel mai dinafară” (Matei 22, 13).
Aceasta înseamnă că el și-a pierdut cu desăvârșire posibilitatea de a-și folosi liber capacitățile spirituale, care au fost create anume pentru o activitate liberă, suferind prin aceasta un ucigător blocaj al oricărei activități îndreptate spre săvârșirea binelui. Păcătosul își recunoaște o anumită putere a sufletului, dar în același timp simte că ea îi este legată în lanțuri ce nu pot fi rupte. „Cel fără de lege este prins în lanțurile fărădelegilor lui și de funiile păcatelor lui este înfășurat” (Pilde 5, 22).
Adăugați la acestea îngrozitoarele chinuri care vin de la păcatele însele, de la conștiința nechibzuinței de care s-a făcut vinovat în timpul vieții, de la convingerea de a-L fi mâniat pe Creator. Și în veacul nostru păcatul înlănțuie și ucide sufletul. Oare cine dintre oamenii cu frică de Dumnezeu nu știe ce durere și ce apăsare cuprinde sufletul, ce foc chinuitor pârjolește rărunchii celui ce cade în păcat? Înlănțuind și ucigând sufletul vremelnic, păcatul poate să-i ucidă pentru totdeauna dacă nu ne căim din toată inima pentru păcatele și fărădelegile noastre.
Dacă cineva dintre oamenii cu frică de Dumnezeu s-ar întâmpla să meargă la culcare fără să se căiască de vreun păcat sau de unele păcate săvârșite în timpul zilei și care i-au chinuit sufletul, omul acela se va chinui toată noaptea, până când nu se va căi din toată inima că a păcătuit (știu din experiență). Chinul păcatului îl va face să nu se bucure de dulceața somnului, fiindcă își va simți sufletul apăsat, legat cu funiile păcatului.
Să presupunem și că cineva s-a dus să se culce după ce va fi săvârșit un păcat oarecare, torturat de conștiința acelui păcat și că îl va lovi în timpul nopții moartea. E limpede că sufletul aceluia se va muta în celălalt veac în chinuri și, fiindcă după moarte nu există pocăință, el se va chinui acolo pe măsura păcatelor săvârșite. Despre aceasta aduce mărturie și Sfânta Scriptură (Matei 25, 46; Romani 2, 6, 9; 2 Corinteni 5, 10 ș.a.).
Poartă-ți de grijă, fii atent la patimile tale, îndeosebi atunci când ești la tine acasă, unde ele ies nestânjenite la vedere, precum cârtițele când se simt neamenințate. Când nu suntem în mediul nostru de acasă, patimile caută de obicei să se ascundă sub o mască mai respectabilă, iar acolo nu mai avem posibilitatea să punem pe fugă aceste cârtițe negre care sapă la temelia integrității noastre sufletești.
Sursa: Sfântul Ioan de Kronstadt, Viața mea în Hristos, Editura Sophia, 2005
