Fraților, să ne sârguim până avem vreme, să nu ne lenevim a face bine, ca să aflăm ajutor în vremea ispitei; să nu cheltuim viața noastră în zadar. Din atâtea câte auzim, mă mir că nu ne îngrijim, ci toate le defăimăm. Iată, vedem cum unii dintre noi se răpesc din această viață și cum nu ne punem silința să ne îndreptăm, știind prea bine că puțin câte puțin ne apropiem și noi de moarte? Iată, de când vorbim, au trecut două sau trei ceasuri care s-au scăzut din viața noastră și ne-am apropiat de moarte. Apoi, cum nu ne înfricoșăm, ci pierdem în zadar vremea? Cum nu ne aducem aminte de cuvântul Bătrânului acela ce a zis: „De va pierde cineva aur sau argint, poate iarăși să-l pună la loc, iar vremea de o va pierde în zadar, nu o mai poate câștiga”. Cu adevărat va veni vremea să căutăm un ceas al vremii acesteia și să nu-l găsim.
Oare câți doresc să asculte cuvântul lui Dumnezeu și nu se învrednicesc? Iar noi, auzind atâtea învățături, nu le băgăm în seamă ca să ne sârguim. Dumnezeu știe cât mă mir de nesimțirea sufletelor noastre: că putând să ne mântuim, noi nu voim. Putem să ne tăiem patimile noastre cât sunt mici și nu ne silim, ci le lăsăm de se întemeiază și se întăresc asupra noastră. S-ar putea să ne ostenim pe urmă foarte mult și să nu putem să le tăiem! Că precum v-am zis de multe ori, altceva este a dezrădăcina o buruiană mică, ce lesne se smulge, și altceva este a dezrădăcina un copac mare.
Oarecând, un Bătrân din cei mari a ieșit cu ucenicii săi la un loc unde erau mulți chiparoși și mici și mari și zice unuia dintre ucenicii săi: „Scoate din rădăcină acest chiparos mic!”. Și îndată acel frate, numai cu o mână apucându-l, l-a scos cu multă lesnire. Și iarăși i-a arătat Bătrânul alt chiparos mai mare decât cel dintâi și-i zice lui: „Scoate-l și pe acesta”. Și apucându-l cu amândouă mâinile și clătinându-l. l-a tras cu putere și de-abia l-a scos. Apoi i-a arătat alt chiparos mare, poruncindu-i ca să-l scoată și pe acela. Și mult clătinându-l și ostenindu-se, n-a putut sa-l dezrădăcineze. Văzând Bătrânul că singur nu poate, a poruncit și altui frate să-i ajute și așa amândoi, cu mare osteneală, l-au dezrădăcinat. Atunci le-a zis Bătrânul: „Vedeți? Așa sunt și patimile, fraților! Cât sunt mici, cu lesnire putem să le tăiem, de vom vrea, iar de ne vom lenevi, nebăgându-le în seamă că sunt mici, se întăresc, și de abia cu multă osteneala vom putea a le tăia. Iar de se vor întări cu totul și ne vor cuprinde, atunci singuri nu le mai putem dezrădăcina, oricât de mult ne-am osteni, dacă nu vom avea, după Dumnezeu, pe cineva din Sfinți ca să ne ajute”.
Sursa: Avva Dorotei, Învățături și scrisori de suflet folositoare, Editura Bunavestire, Bacău, 2008
