Cuvioșii din Athos aveau, pe lângă rugăciunea neîncetată, citirea după putere a pravilei de chilie și așteptarea neîncetată a ispitelor, smerenie și prihănirea de sine. Smerenia lor era în a se socoti mai răi decât toți și decât toată făptura, iar prihănirea de sine – în a lua vina asupra lor în orice împrejurare neplăcută și dureroasă, socotind că n-au știut să procedeze cum se cuvine și au provocat o situație neplăcută scârbind pe cineva, sau că ispita a fost lăsată pentru păcatele lor, ca să le încerce smerenia, răbdarea și dragostea pentru Domnul; astfel gândind, nu-și permiteau să judece pe cineva, cu atât mai mult să înjosească sau să desconsidere. (Sfântul Ambrozie de la Optina)
Sursa: Filocalia de la Optina, Editura Egumenița, Vol. I, 2009, pag. 13
