Ferește-te de rău și fă bine (Psalmi 33, 13).
Aceste cuvinte arată efortul pe care trebuie să-l facem aici pe pământ și în pământ, adică pe acest pământ material și în acest trup fizic. Și care efort trebuie să-l facem? Mai întâi, să ocolim răul și al doilea, să facem binele. Dar care este răul ce trebuie ocolit, și care binele ce trebuie făcut, conștiința noastră nu ne poate spune complet și exact deoarece este întunecată de păcat; învățătura lui Hristos în schimb ne spune limpede, complet și exact ce este bine și ce este rău.
Fraților, ce ne cere nouă Domnul nostru? El ne cere ca sufletele noastre să fie îndreptate pururea spre bine tot așa cum sfintele altare stau pururea spre răsărit. Ne cere să lepădăm răul înapoia noastră, să-l dăm pradă uitării, în umbra și întunericul trecutului; astfel încât în fiecare an și în fiecare zi să putem să ne întindem mereu cu sufletul și cu trupul numai spre bine, să dorim numai binele, să vorbim doar despre bine, să facem doar binele. Stăpânul vrea doar ziditori, și nicidecum dărâmători. Căci oricine zidește binele, prin chiar aceasta distruge răul. Iar cel ce nu-l distruge astfel repede uită cum se face binele și se preface într-un rău-făcător.
Apostolul neamurilor ne poruncește: „Urâți răul, alipiți-vă de bine” (Romani 12, 9). Urâți răul dar nu pe omul care comite răul, căci acesta este bolnav. Dacă poți, vindecă bolnavul, nu-l omorî cu ura ta. Lipește-te de bine și numai de bine, căci binele este de la Dumnezeu, iar Dumnezeu este comoara a tot binele.
O Bunule și Atotbunule Doamne, învață-ne pe noi să ne întoarcem de la rău și să facem binele pentru dragostea Slavei Tale și a mântuirii noastre.
Căci Ție se cuvine slava și mulțumirea în veci. Amin.
Sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. I, Editura Egumenița, 2005















































