După ce mă rugam simțeam că sufletul meu primește putere

Cuviosul Efrem Filotheitul

Lumea, care nu știe să prețuiască adevărata stare duhovnicească, îmi adresa foarte multe laude și mă socotea un copil sfințit. Iar eu mă „umflam în pene”. Laudele îmi pricinuiau rău fără să-mi dau seama. M-am molipsit atât de mult de acest microb și am fost otrăvit de mândrie și de slavă deșartă, încât mi se părea că ajunsesem la al treilea cer.

Însă „lunetele” Starețului, care deslușeau bine lucrurile, a văzut ce fiară se ascundea înlăuntrul meu și atunci el s-a pornit să o omoare. Și astfel, a luat cuțitul disciplinei și a început să deschidă drum smereniei. Aproape tot timpul supunerii mele nu a fost altceva decât o adevărată instruire. Am dat de un profesor, de un specialist. M-a examinat în profunzime, până în cele mai mici amănunte, și chiar din prima zi a început să-mi trateze sufletul. Și nu mă slăbea nicio clipă. Mă mustra mereu, mă ocăra, mă smerea. Știa că numai ocările aduc folos duhovnicesc, fiindcă astfel câștigă cineva cununi, atunci când rabdă. Atunci egoismul și slava deșartă sunt nimicite.
Însă, cu ajutorul lui Dumnezeu, nu am deschis niciodată gura ca să spun: „Pentru ce aceasta? Ce am făcut?”.

În general, Starețul era foarte aspru. În toți acei ani cât am stat lângă el doar de două ori l-am auzit strigându-mă pe nume. De obicei mă striga „neghiobule”, „bobocule”, „micuțule” și multe alte epitete calificative. Este adevărat că atunci când mă mustra sufeream foarte mult în sinea mea, dar cât de recunoscător îi sunt acum pentru acele „intervenții chirurgicale”!

Zi și noapte ocări. Nu din când în când, ci în fiecare zi. Ah, ce mi-a făcut Starețul! Nici să răsuflu nu apucam din pricina ocărilor. Sufeream și de aceea mergeam la chilia mea, Îl îmbrățișam pe Cel Răstignit și Îi spuneam cu lacrimi: „Tu, Care ești Dumnezeu, ai răbdat nedreptăți, ocări și necinstiri de la o mulțime de oameni păcătoși. Oare eu, păcătosul și pătimașul, să nu primesc o mustrare? Starețul face aceasta pentru că mă iubește și vrea să mă mântuiască”. Și după ce mă rugam astfel, simțeam că sufletul meu primește putere pentru a răbda răstignirea.

Sursa: Arhimandritul Efrem Filotheitul,  Starețul meu Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos