De unde vine potopul plăcerilor și patimilor trupești? De la slugărnicia sufletului, care vrea să facă plăcere trupului. Trupului, ca atare, îi este nefiresc acest potop – la dobitoace nu îl vedem. În el își face de cap sufletul, ale cărui porniri sunt nemărginite. Întorcând spatele lucrurilor ce pot cu adevărat să-l mulțumească, fiindcă sunt nemărginite, la fel ca pornirile lui, unindu-se cu plăcerile trupești și așteptând să găsească în ele binele căutat, sufletul împinge tot mai departe hotarele lor firești ca să le aducă în potrivire cu nemărginirea pornirilor sale. Împingând tot mai departe aceste hotare, atât cantitativ, cât și calitativ, sufletul, în nădejdea de a dobândi aici deplinătatea bunătăților, ajunge la nebunie deșănțată (manie) în pornirile sale de a face plăcere trupului și tot nu află ceea ce caută, ci doar aduce neorânduială, atât în sine, cât și în trup: în sine, fiindcă nu-și face ceea ce trebuie să-și facă, iar în trup, fiindcă trupului îi este pusă în toate o măsură firească, a cărei încălcare e stricătoare pentru el.
Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, Editura Sophia, 2007
