Tinerii trebuie să se gândească bine. Tinerețea este, știm foarte bine, organic, fiziologic, bântuită de dorință, de dorința de cunoaștere. Simțurile sunt agitate, violente, mai ales în anii adolescenței târzii. Știu că sunt înapoiată și atât de bătrână încât am rămas cu o sută de ani în urmă, dar tânărul credincios trebuie să se păstreze într-o atitudine de respect, de stimă, de afecțiune față de sexul celălalt. În clipa în care unul dintre tineri, fată sau băiat, se gândește la celălalt și se naște între ei o afecțiune oarecare, ei ar trebui să se gândească la ceea ce este binecuvântarea lui Dumnezeu, la căsătorie. Așa merge mai departe societatea, pe drumul cel bun și curat. Așa merge lumea înainte, întemeindu-se pe celula aceasta, cea mai puternică, cea mai vie – familia, sfânta familie: tata, mama, copilul, copiii.
Desigur, viața este din ce în ce mai grea. Bunicii și străbunicii noștri aveau între treisprezece și șaisprezece copii – așa au avut bunicii mei de amândouă părțile. Nu mai poți să ceri așa ceva astăzi: când toată lumea lucrează, când toți oamenii sunt ocupați, femeile nu mai au atâția copii. Dar conștiința legăturii sufletești, indestructibilă, între soț, soție și copii, această conștiință trebuie să fie extraordinar de vie și nesupusă variațiilor de temperatură a simțurilor. Aici te înhami pentru o viață.
Era o vorbă pe care mi-o spuneau mereu bunicile mele: „ce Dumnezeu a împreunat omul să nu despartă, moartea să despartă”. Și mai spuneau un lucru bunicile mele: „cinstea casei, femeia o ține”. Femeia este cea care dă demnitate și vrednicie familiei, și durată.
Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta, Tineretul credincios – lumină și speranță pentru popor, în revista Cuvinte către tineri, nr. 5/2012, Mănăstirea Putna
