Nu există nicio consolare pentru suferință, decât în a o considera ca opunându-se fundalului celeilalte lumi. Și acesta este într-adevăr, singurul punct de vedere corect. Dacă ar exista numai această lume, atunci totul în ea ar fi un nonsens...
Ce este acest sentiment continuu de nemulțumire, de anxietate, pe care îl simțim în mod normal în interiorul nostru, fără vocea înăbușită a conștiinței vorbindu-ne în interior la nivelul subconștientului și adesea, contrazicând propria noastră voință și declarând neadevărul...
Suferințele noastre sunt semnul că îi aparținem lui Hristos, și cu cât sunt mai mari, cu atât este mai evident că nu suntem „din lume”. De ce toți sfinții, urmând exemplul lui Hristos Însuși, au suferit atât de mult?...
Viața este un dar prețios și unic și îl risipim prostește și neglijent, uitând de scurtimea ei. Fie ne uităm înapoi cu dor înspre trecut, fie trăim în speranța unui viitor în care, ni se pare, viața va începe...