În zilele noastre, atât printre mireni, cât și printre tinerii clerici, este tot mai răspândită ideea că veșnicele chinuri sunt incompatibile cu milostivirea nemărginită a lui Dumnezeu, socotind prin urmare că acestea nu sunt veșnice. Această înșelare vine din necunoștință. Chinurile și fericirea veșnică nu vin numai din exterior, ci sunt, în primul rând, înlăuntrul omului. Că iată, împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru (Luca 17, 21). Simțămintele pe care omul și le va agonisi în timpul vieții îl vor urma în viața veșnică. Trupul bolnav se chinuiește în lume și, cu cât e mai gravă boala, cu atât mai mari sunt suferințele. Tot astfel și sufletul, contaminat de felurite boli, începe a se chinui cumplit la trecerea în viața viitoare. O boală trupească incurabilă se sfârșește prin moarte; cum dar ar putea înceta boala sufletului pentru care moarte nu există? Răutatea, mânia, iuțimea, curvia și alte neputințe sufletești sunt ca niște șerpi care se târăsc după om chiar și în viața veșnică. Astfel, vedem că scopul vieții constă în a-i strivi pe aceștia încă de aici, de pe pământ, pentru a ne curăți cu desăvârșire sufletele și a zice împreună cu Mântuitorul nostru înainte de moarte: „Căci vine stăpânitorul acestei lumi; și el întru Mine nu are nimic (Ioan 14, 30). Sufletul păcătos, care nu s-a curățit prin pocăință, nu poate să stea în preajma sfinților. Chiar dacă ar fi pus în rai, acesta n-ar suferi să rămână acolo, ci s-ar grăbi să plece de acolo. (Sfântul Varsanufie de la Optina)
Sursa: Filocalia de la Optina, Editura Egumenița, Vol. I, 2009, pag. 10
