Cele cinci foloase ale desei spovedanii sunt:
1. Primul folos al desei spovedanii este că, precum pomii, care se smulg des și se răsădesc, nu pot să prindă rădăcină adâncă în pământ, așa și obiceiurile cele rele și deprinderile păcătoase, prin mărturisire deasă, nu pot prinde rădăcini adânci în inima celui ce se mărturisește. Sau, precum un pom bătrân și mare nu se poate tăia numai cu o lovitură de secure, așa și un obicei sau deprindere veche a păcatului, numai cu o singură durere a inimii nu se poate scoate și dezrădăcina ușor.
2. Omul ce se spovedește des ține minte ușor greșelile făcute de la ultima spovedanie; pe când cel ce se mărturisește rar, cu anevoie poate să-și aducă aminte de toate câte a făcut. Astfel, multe din păcate rămân nespovedite și, prin urmare, neiertate. Pentru aceea diavolul i le aduce aminte în ceasul morții, dar fără folos, căci i se leagă limba și nu le mai poate mărturisi.
3. Cel ce se mărturisește des, chiar dacă i s-ar întâmpla să cadă într-un păcat de moarte, îndată aleargă și se mărturisește și intră în harul lui Dumnezeu, căci nu suferă să aibă pe conștiință greutatea păcatului, fiind deprins a se curăți des prin spovedanie.
4. Al patrulea folos este că pe unul ca acesta îl află moartea curățit și în harul lui Dumnezeu și având mare nădejde de mântuire. După mărturia Sfântului Vasile cel Mare, diavolul merge totdeauna la moartea drepților și a păcătoșilor, căutând să afle pe om în păcate spre a-i lua sufletul (Tâlcuire la Psalmul 70). La cei ce se mărturisesc des și curat nu poate afla nimic, deoarece s-au mărturisit, luând dezlegare pentru păcate.
5. Cel din urmă folos al mărturisirii dese este că unul ca acesta se oprește și se înfrânează de la păcate, aducându-și aminte că după puține zile se va mărturisi din nou și va primi canon de la duhovnic, acesta mustrându-l pentru cele făcute.
Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie. O sinteză a gândirii Părintelui Cleopa în 1670 de capete, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004
