Când copiii noștri ies oarecum din tiparul moral pe care-l socotim moral, dăm vina, nu-i așa, pe anturaj, pe educația insuficientă sau defectuoasă primită în școală, pe influența nefastă a televiziunii etc. Rar ne aducem aminte de nelucrarea noastră cu pruncii noștri și, din păcate, și mai rar avem conștiința că în spatele actelor lor – ce le depreciază chipul Slavei – șade răul. Și când vorbim despre ei spunem că au unele probleme. Ca și cum Hristos ar fi murit ре Cruce pentru problemele noastre, iar nu pentru păcatele noastre.
Cananeianca de azi este impresionantă. Aproape că le întrupează pe toate mamele ce aleargă în întâmpinarea lui Dumnezeu pentru a le ajuta în redresarea morală, familială și, nu rareori, materială a copiilor.
Indiferența, vădit pedagogică, prin care Hristos încearcă pe femeia cananeiancă, ne atinge uneori pe fiecare dintre noi, atunci când ni se pare că ajutorul de la Dumnezeu este un Drept al nostru, dobândit prin cine știe ce aclimatizări cu morala creștină sau socială. Pedagogia lui Hristos ne învață altceva. Că privirea lui Dumnezeu se întoarce către noi ca un DAR, un Dar neprețuit de la un Dăruitor neprețuit în a Cărui grijă toți ne încadrăm, indiferent de zona spirituală din care iesim în întâmpinarea Lui.
Fie ție cum voiești – în funcție de credinta ta!
Dar lumina icoanei cananeiencei ne învață că a intra în vorbă cu Hristos nu este greu. Dar este greu să vorbești cinstit și cu toată credința. Și cu Dumnezeu nu se glumește stupid.
Fie ție. Ca o amenințare? Ca o binecuvântare?
De noi, de modul în care cerem, depinde și roada ce va să fie!
Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula, Duminici în dar. Predici și gânduri, Ed. Agnos, Sibiu, 2019
