– Cum să luptăm împotriva duhului tristeții?
– Să fiți veseli. Dragă, eu știi ce vă spun, cu toată siguranța: oricare ar fi motivul unei întristări sau al unei mâhniri, este numai de la draci! N-avem motive. Dacă îți creează starea aceasta de agitație, de tristețe, își face cuib satana și-și clocește ouăle; nu mai poți iubi, nu mai poți vedea cu perspicacitate nițel în viitor, cu rațiunea pe care ți-a dat-o Dumnezeu, nu mai poți, pentru că tu ești trist. Adică nu ești în stare de nimic – o stare drăcească foarte greu de suportat. Când sunteți triști, gândiți-vă la lucrul acesta: “Stai, că este ceva drac aici!” Și nu acceptați.
– Ce să facem să scăpăm de împietrirea inimii?
– Astea sunt lucruri care nu depind de un ajutor din afară. Astea depind de tine. Eu v-am dat o soluție. Nu să vă mângâiați cu faptul că le auziți. V-am dat un sfat: să fiți veseli.
Cum să fiu vesel – poate să spună cineva – când nu pot să fiu? Dacă ești vesel, inima se desface și ea, este receptivă. Pentru că inima este adâncul cel mai adânc, cel mai profund dintre toate organele noastre pe care le avem. Inima este făcută de Dumnezeu ca să poată sta și El în ea, nu este ca orice organ. Inima asta, pe care o avem noi și bate și punem mâna pe ea, este un simbol al inimii. Inima este dincolo de ea. Are o profunzime dincolo de conștiință. Poartă în adâncul și în profunzimea ei acel punct extraordinar, pe care l-a făcut Dumnezeu chip și asemănare, acolo unde spune Mântuitorul: vom veni cu Tatăl și locaș la El ne vom face. Asta este chipul și asemănarea, nu picioarele și ochii și urechile. Mintea este un subordonat al inimii.
– La inima asta cum ajungem?
– Este foarte ușor. Bagă-ți mintea acolo și zi: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”. Deci, dacă ai o stare de veselie, de descongestionare, de dispoziție, inima se desface și ea. Ce înseamnă asta: “Eu sunt amărât”? Cum ești amărât, când Hristos a înviat, când suntem înțelegători în ceea ce privește crucea pe care trebuie să o ducem și noi. Un om care crede în Hristos este vesel, e plin de nădejde, că Hristos nu-l lasă cu niciun chip. Și această stare continuă de veselie pe unde trăiești, este și o stare de rugăciune și o trăire creștină și de inimă prezentă la Dumnezeu. Pentru că ăsta este secretul: să ai inima prezentă. Pentru că Dumnezeu nu are nevoie de cunoștințele tale, știe ce vrei. Are nevoie de cererea ta, de atenția ta. Vezi, niște părinți, mama și tata, când văd pe copilul lor că-și pune toată nădejdea în ei, mor de dragul lui și nu știu ce să-i mai dea.
Există la Psalmul 130: “Doamne, n-am umblat la cele înalte, nici la cele mai minunate decât mine”, dar sunt ca un copil înțărcat, care se uită cu jind la sânul maicii sale. Pentru că-i înțărcat și nu mai vine laptele, care e un aliment complet, adică harul lui Dumnezeu. Eu asta fac: să curgă harul lui Dumnezeu, dar să fiu cu gura căscată.
Nu permiteți gândurilor rele să vă cuprindă. Dacă vin, goniți-le cu rugăciunea, fără meditații prea multe la rugăciune. Unul împingea în ușă și dracul împingea și el pe partea cealaltă să între la el. Iar ăsta zicea: “Doamne, miluiește!”, cu jumătate de gură, superficial. În sfârșit, dracul deschidea mai mult ușa să între la el. Dacă a văzut că intră dracul, a suspinat din adânc: “Doamne, nu mă lăsa!”, și îndată a dispărut dracul. Și plângea. Și a apărut Mântuitorul: “Doamne, de ce nu m-ai ajutat?” “Când m-ai chemat cu adevărat, te-am ajutat!”.
Melcul merge încet, dar merge cu casă cu tot. Te rogi încet, te rogi tainic, dar roagă-te din inimă, că altfel este numai spoială, nu rugăciune.
– Dacă slăbește credința ce putem face?
– Dacă ești într-o stare de recrudescență interioară, sigur că slăbește credința. Să nu slăbească! Chiar și la sfinți se constată o viață de oscilație, o ridicare și o coborâre. Pentru că te mai părăsește harul, ca să nu te mândrești, să nu spui: “Ia uite eu unde am ajuns!”. Te mai părăsește harul ca să te smerești. Dar nu trebuie să-ți pierzi credința. Tu trebuie să fii mereu prezent. Că nu rezolvi atât de mult prin rugăciunea pe care o faci, ci prin harul lui Dumnezeu, că tu vrei cu orice chip ajutorul lui Dumnezeu. Pentru că imediat vine satana să-ți folosească mintea; nu trebuie să vă speriați, el nu se astâmpără. Dumnezeu știe ce vrei tu, nu te speria deloc, tu continuă rugăciunea. Dacă ziceți: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”, îl sperie pe dracul. Pentru că este puterea numelui pe care nu o poate suporta satana. Vezi? E lipsă de o trăire interioară și adevărată, nu rațională. Ar trebui să înțelegeți singuri lucrurile acestea!
Încercați, nu vă lăsați deloc! La măsura voastră. Mulțumiți-vă cu daruri mici, nu cereți daruri mari; este o greșeală! Un dar pe care îl ai nu e mic, este tocmai ce-ți trebuie ție! Dar omul, în nesăbuita lui mândrie și dorință, vrea tot cerul într-o clipă! Nu! Tot cerul este al tău, dacă ești prezent și smerit! Nu se poate fără smerenie nimic. Să știți!
Arhimandrit Arsenie Papacioc
