Pentru ca să nu fii mereu robul patimilor și al diavolului, trebuie să ai un țel pe care să-l urmărești necontenit, străduindu-te să-l atingi, biruind în numele Domnului tot ce ți-ar putea sta în cale. Care ar putea fi acest țel? Împărăția cerurilor, dumnezeiescul locaș al slavei cerești, pregătit credincioșilor de la întemeierea lumii. Dar, fiindcă orice țintă poate fi atinsă numai prin anumite mijloace, trebuie să ți le asiguri pe acestea. Care ar putea fi ele? Credința, nădejdea și dragostea. Dar mai cu seamă dragostea. Crede, nădăjduiește, iubește – mai cu seamă iubește – fără să ții seama de niciun fel de obstacole; iubește pe Dumnezeu mai presus de toate și pe oricare dintre semenii tăi ca pe tine însuți. Dacă nu te simți atât de puternic ca să poți ține în inimă aceste neprețuite comori ale spiritului, îngenunchează mai des înaintea Dumnezeului iubirii, cere, caută, bate la ușă și vei primi, vei afla, ți se va deschide (Matei 7, 7-8), căci Cel ce a făgăduit aceasta adevăr a grăit. Fie că mergi, fie că ești așezat sau culcat, sau stai de vorbă, sau lucrezi, roagă-te în toată vremea și din toată inima, ca să ai parte de credință și iubire. încă n-ai cerut așa cum s-ar fi cuvenit să ceri, cu înflăcărare și statornicie; ți-a lipsit hotărârea nestrămutată de a le obține. De acum încolo spune: așa voi face!
Sursa: Sfântul Ioan de Kronstadt, Viața mea în Hristos, Editura Sophia, 2005
