Unii dintre creștini, din pricina necredinței, nu se căiesc deloc, iar alții, deși se căiesc datorită rânduielii și obișnuinței, totuși după aceea greșesc iarăși fără frică și destul de grav, având nădejdea nesăbuită în faptul că Domnul este bun, iar alții, având în vedere numai faptul că Domnul este drept judecător, greșesc fără încetare din pricina deznădejdii, neavând nădejde în primirea iertării. Și pe unii și pe ceilalți îndreptându-i, cuvântul lui Dumnezeu le spune tuturor că Domnul este bun cu toți cei ce se căiesc sincer și cu hotărârea fermă de a nu se mai întoarce la păcatele de dinainte. Căci nu există păcat care să biruiască iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Dimpotrivă, Domnul este drept judecător pentru cei care din necredință și nepăsare nu vor să se căiască, de asemenea și pentru cei care, deși uneori fac pocăință datorită rânduielii și obișnuinței, totuși apoi greșesc iarăși fără frică și destul de grav, având nădejdea nesăbuită în faptul că Domnul este bun. Există și asemenea creștini care fac pocăință, dar nu spun tot la spovedanie, ci unele păcate le ascund și le tăinuiesc de rușine. Aceștia, după cuvântul apostolului, se împărtășesc cu nevrednicie cu Sfintele Taine, iar pentru împărtășirea cu nevrednicie sunt supuși diferitelor neputințe și boli, iar mulți chiar mor.
Sursa: Filocalia de la Optina, Editura Egumenița, Vol. II, 2010
