Rugăciunea
Atunci când vrem să ne dedicăm rugăciunii lui lisus, avem o problemă. Suntem închiși în preocupările noastre, presați, obosiți, dezamăgiți, trăim cu spaimă, nu izbutim...
Dacă cineva îți cere haina, dă-i și cămașa
De dai vreodată ceva cuiva, de i-o ierți, imiți firea lui Iisus. Se referă la trei feluri de legături cu oamenii, folosind exemplul simplu...
„Bateria” se încarcă în tăcere, la rugăciune, prin legătura...
Oricât ai fi de atent oamenii îți pun piedici. Fiecare va fi pentru tine o problemă dacă nu știi să fii liber. Îl vei...
OGLINDA SUFLETULUI CELUILALT
Când sunt cinstit și mă cercetez pe mine însumi, atunci mă văd ca într-o oglindă. Aceasta îmi dă îndrăzneală și dragoste pentru Dumnezeu, dar...
Nu confundați întristarea demonică cu cea după Dumnezeu
Întristarea este de ajuns ca să dezmembreze puterile omului. Nu se oprește decât când te-a țintuit și te-a făcut neputincios pentru totdeauna. Cel mai...
Duhul satanicesc al întristării și întristarea după Dumnezeu
Împotrivirile pe care le avem din partea duhului întristării, dojenile care îl duc pe om la însingurare și dezamăgire, toate împunsăturile conștiinței împotriva păcatului...
„Bine, Maica Mea, îi voi mântui și pe ei!” – Vedenia...
Starețul Filotei Zervakos din insula Paros, un om sfânt, mi-a spus, plângând, o vedenie pe care o avusese. Trăia o mare frământare, pentru că...
Prin credință, strămoșii au acceptat că Dumnezeu va veni pe pământ
Merită să ne mirăm de răbdarea lui Dumnezeu, Care a așteptat atâtea secole ca să ne facă vase ale Sfântului Duh. El a așteptat...
Ai inima cuminte față de gânduri
Deoarece întristarea acționează mai ales prin gânduri, pentru că ne netrebnicește mintea, pentru că se face o sfârlează în capul nostru și ne dă...
Să-I așternem lui Hristos toate cele ale noastre
Ne rugăm, și înlăuntrul nostru intră Dumnezeu. Odată cu răsuflarea, intră Hristos.
Când ne rugăm, se săvârșește intrarea lui Hristos. Așa cum copiii evreilor și...