Samarineanul milostiv, milă, jertfă, artă

De oameni trebuie să avem măcar milă, dacă nu dragoste, pentru că Mântuitorul spune:

„Milă voiesc, iar nu jertfă” (Matei 9, 13).

Dacă unii oameni sunt răi, nu trebuie să vedem răutatea lor, ci neputința lor. Răutatea este o neputință. Neputința de a fi bun. Bunătatea presupune iertare, iubire, jertfă, puterea de a dărui fără să aștepți ceva în schimb. Pe când răutatea pare foarte comodă, dar nu e deloc așa. Răutatea întunecă sufletul. Și, vai, cât de greu e să umbli cu sufletul în întuneric. Să nu mai simți nimic, să nu mai vezi nimic, să nu mai știi unde ești și de ce ești. Cumplită neputință este răutatea, la fel de cumplită ca și necredința. De fapt, răutatea și necredința merg mână în mână. Un om credincios nu poate fi rău și un om rău nu poate spune că e credincios. Ispita gândului e una. Un om credincios poate avea o ispită, o tendință de a spune un lucru sau chiar de a face o faptă rea, dar dacă este prins pe picior greșit și spune sau face un lucru rău, regretă, își cere iertare și nu mai repetă. Pe când un om rău, după ce a pus în aplicare gândul răutăcios, se bucură și se gândește cum să facă următorul lucru rău, crezând că asta îl face fericit. Omul rău nu poate fi niciodată fericit. Fericirea vine din lumină, nu din întuneric.

Mihaela Ion, Amintiri despre părintele Damaschin Ștefan, un mare duhovnic al Mănăstirii Căldărușani, Ed. Andreas, 2013