Într-o lume în care aparențele au ajuns să valoreze mai mult decât adevărul, simplitatea – acea virtute care odihnește sufletul – devine tot mai rară. Ne preocupăm adesea de „curtea” vieții noastre, de ce se vede la suprafață, ignorând „casa” inimii, acolo unde ar trebui să locuiască Hristos. Adevărata viață duhovnicească nu stă în impresia lăsată celor din jur, ci în sinceritatea cu care ne trăim credința. Cuvintele Cuviosului Paisie Aghioritul care urmează să ne fie un îndemn la lepădarea măștilor lumești și la regăsirea curăției lăuntrice.
Astăzi adesea lipsește simplitatea chiar și de la oamenii duhovnicești, sfânta simplitate care odihnește sufletul. Dacă nu va lepăda cineva duhul lumesc și nu se va mișca simplu, adică să nu gândească că îl vor vedea ceilalți sau ce vor spune despre el atunci când face ceva, unul ca acesta nu se poate înrudi cu Dumnezeu, cu Sfinții. Ca să se înrudească trebuie să se miște în spațiul duhovnicesc. Cu cât cineva se mișcă cu mai multă simplitate, mai ales într-o obște, cu atât se rotunjește, pentru că îi dispar umflăturile. Iar dacă nu va proceda astfel, va deveni un om fals. De aceea să ne străduim să aruncăm masca lumească pentru a deveni Îngeri.
Știți ce fac oamenii cei lumești și ce fac cei duhovnicești? Cei lumești caută ca să le fie curtea curată. Nu-i interesează dacă are gunoaie înăuntru casa lor, mătură curtea și aruncă gunoaiele în casă. Își spun: „Oamenii privesc curtea, nu văd ce este în casă”. Adică în casă pot să am gunoaie, afară însă nu! Îi interesează numai să-i laude ceilalți. În timp ce oamenii duhovnicești caută ca lăuntrul casei să fie curat. Nu-i interesează ce va spune lumea, pentru că Hristos locuiește în casă, în inimă, nu locuiește în curte.
De multe ori însă chiar și unii oameni duhovnicești se mișcă la suprafață, lumește, și ca să fim mai concreți, fariseic. Acești oameni nu se gândesc cum să meargă în Rai, lângă Dumnezeu, ci cum să pară buni aici. Se lipsesc de toate bucuriile duhovnicești, deși ar fi putut trăi încă de aici Raiul. Astfel rămân oameni pământești. Încearcă să trăiască o viață duhovnicească în chip lumesc. Însă înlăuntrul lor sunt goi; acolo nu este Dumnezeu.
Din păcate, duhul lumesc a influențat mult și pe oamenii duhovnicești. Dacă oamenii duhovnicești lucrează și gândesc lumește, ce să mai facă mirenii? Am spus unora să ajute copiii drogați și mi-au spus: „Dacă facem o fundație pentru drogați, nu ne va aduce niciun venit. De aceea vom face un azil de bătrâni”. Nu spun că nu e nevoie și de azil de bătrâni. Să nu fie! Ci, dacă începem astfel, acestea nu vor fi fundații de binefacere, ci… „naufragiabile”. Ei nu înțeleg că fericirea lumească este nefericire duhovnicească.
Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos
