Mare dar este neagoniseala și de multe primejdii și păcate ne scapă în viață! Dar cine din noi o mai iubește? O, fericită sărăcie și negrijă, cine te mai prețuiește astăzi? Care din creștini mai întreabă de tine acum? Cine mai cunoaște astăzi prețul tău? Cine mai râvnește la folosul tău? Cu adevărat, cel ce iubește sărăcia lui Hristos, așa cum au iubit-o sfinții și caută să și-o agonisească în viața sa, acela este un adevărat creștin, un filosof al veacului de acum.
Viața cât mai modestă naște în sufletul creștinului duhul smereniei lui Hristos, duhul rugăciunii, al dragostei, al cugetării la moarte, al pocăinței. Lipsa de agoniseală și farădegrija îmbogățesc sufletul cu multe virtuți, izbăvesc pe om de multe căderi și îl învață adevărata rugăciune. Însă această virtute nu mai poate încăpea între creștinii de astăzi. Acum toți aleargă după bani cât mai mulți, după haine cât mai scumpe, după un trai cât mai îndestulat. Agoniseala celor de prisos este idolul veacului de acum, este pricina atâtor certuri între oameni și popoare. Grija vieții este prăpastia cea adâncă în care se cufundă și mor istoviți mulți fii ai pământului.
Fraților, să luăm aminte cum trăim. Adevărata bogăție pentru noi este Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Iar adevărata fericire este a merge pe urmele Lui și ale sfinților Lui. Să iubim deci, sărăcia Domnului ca să dobândim viața cea veșnică. Să ne îndestulăm cu cât ne dă El. Să nu ne facem idoli din materie. Să nu ne ostenim numai pentru trup. Să nu ne facem robi ai plăcerilor, ai hainelor, și banilor, căci toate trec sub soare. Să nu căutăm mai mult decât ne trebuie, căci altfel nu mai putem fi numiți copiii Lui. Iar dacă suntem fii ai Tatălui ceresc, apoi știe El de ce avem nevoie.
Desigur, avem datoria sfântă să îngrijim de casa și copiii noștri, să câștigăm cele de nevoie, să muncim cinstit și să nu aducem în casele noastre ban și pâine străină, că ne adunăm osândă la Dumnezeu. Apoi să dăm din osteneala noastră și la săraci și la cei bolnavi ca să avem plată în cer. Să ne aducem aminte de nevoința Sfântului Dimitrie Basarabov, care a trăit îngerește pe pământ, în desăvârșită sărăcie, în post, în rugăciune și cugetare la cele veșnice. Să ne închinăm la moaștele Sfântului Dimitrie ori de câte ori avem prilejul și să citim acatistul lui căci este grabnic ajutător.
Arhim. Cleopa Ilie, Predici la Praznice Împărătești și la Sfinți de peste an, Editura Episcopiei Romanului, 1996
