Se poate câteodată ca cineva să nu meargă regulat la biserică, dar înlăuntrul lui să existe evlavie, bunătate şi astfel Dumnezeu găseşte loc şi Se sălăşluieşte în el. Aceşti oameni, de ar fi avut o viaţă liturgică, ar fi sporit mult în viaţa duhovnicească. Şi iată, există alţii care merg la biserică, se mărturisesc, se împărtăşesc, le fac pe toate şi cu toate acestea Dumnezeu nu află loc să locuiască în ei, pentru că nu există smerenie, bunătate, pocăinţă adevărată. Nu ajunge numai mărturisirea la duhovnic pentru ca să se întocmească bine cineva; este trebuinţă şi de pocăinţă. Şi orice rugăciune pe care o face cineva trebuie să înceapă cu mărturisire înaintea lui Dumnezeu. Nu să plângă şi să spună „Sunt aşa, aşa şi aşa”, iar după aceea să facă aceleaşi lucruri, căci aceasta înseamnă nesimţire. Atunci când există simţire, există şi puţină îmbunătăţire!
Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul II. Trezvie duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003
