După cum am văzut din scrisorile tale, în tot acest răstimp ai avut parte doar de bunăvoință din partea altora… Dar, după cum se pare, belșugul singur fără zguduiri nu poate fi folositor în viața omului; precum atunci când te hrănești doar cu mâncare dulce poți să-ți strici sănătatea trupească, trebuind să folosești și amăreala pelinului pentru a o restabili, tot astfel și în situațiile morale bunăstarea singură duce pe om la semeție și la nepurtarea de grijă pentru starea lui sufletească. Iată de ce Dumnezeu îngăduie cu știință omului să guste din amărăciunea scârbelor, ca să aibă o cugetare smerită și să nu nădăjduiască în temeinicia și dăinuirea bunăstării vremelnice, ci să alerge la Dumnezeu în necazurile sale, pentru că El Însuși a zis prin Proorocul, încurajându-ne: „Și Mă cheamă în ziua necazului tău, și te voi izbăvi și Mă vei proslăvi” (Psalmi 49, 16). Prin scârbe, în credință ne întărim și slava omenească de nimic o socotim. E nevoie să credem cu tărie că niciun necaz nu ni se poate întâmpla fără voia lui Dumnezeu; chiar dacă ni se pare că oamenii sunt cauza necazurilor noastre, ei sunt doar unelte ale Proniei lui Dumnezeu, protagoniști în lucrarea mântuirii noastre și pot să ne facă doar ceea ce va îngădui Dumnezeu.
Cuviosul Macarie de la Optina
Sursa: Filocalia de la Optina, Editura Egumenița, 2009
