Cel ce a fost, Cel ce stă de față și Cel ce va veni e Cel ce a pătimit, a fost îngropat, a înviat și a fost preaslăvit de Tatăl. El este Cel ce a dezlegat picioarele noastre din lanțurile morții și a înviat din morți. Nu e doar om, ci totodată și Dumnezeu, Care prin Duhul Sfânt a redat nemuririi trupul lui Adam împreună cu sufletul lui, pentru că l-a păzit pe Adam în duh. El este Cel care S-a îmbrăcat în Adam acum mort și l-a făcut viu și S-a înălțat la cer. Sub El a căzut moartă moartea care fusese învinsă prin cruce; rupte au fost lanțurile ei, prin care odinioară diavolul a avut putere asupra noastră. Prin pătimirea Lui diavolul s-a arătat slab și neputincios, pentru că El a rupt funiile lui și i-a zdrobit puterea, i-a rupt lanțurile și cu o lovitură i-a străpuns fața. Cel ce era plin de întuneric s-a tulburat și s-a temut văzând pe Fiul Unul-Născut pogorându-Se la iad cu sufletul însuflețit de Dumnezeire, pe Cel care a coborât din înălțimile curate care sunt mai presus de cer, pe Cel care e minte nedespărțită din Tatăl și de aceeași voință cu El, Care e împreună cu Tatăl făcătorul cerurilor, cununa îngerilor, tăria arhanghelilor, mantia oștirilor și duhul stăpânirilor, care e Împăratul împărăției veșnice, stăpânul sfinților, mintea de necuprins a Tatălui, El Însuși înțelepciune, El Însuși putere, El Însuși Domn, El Însuși sfat, El Însuși minte, El Însuși mână și braț al Tatălui.
Îl mărturisim pătimitor și nepătimitor, Fiu necreat, mort și viu, Fiul Tatălui, necuprins și cuprins. Când se frânge, Trupul Său se face mântuirea noastră, Sângele Lui se face viața și sfințirea, iar Apa curățirea noastră. Care luminează inimile celor ce se tem de El și este împreună cu ei în toate. Ne-a făcut străini de toată calea diavolului. E înnoitorul sufletelor, în Care credem toți.
Testamentul Domnului prin Clement Romanul (Siria, începutul sec. V)
