Cele mai vechi opinii despre Dumnezeu sunt trei: lipsa unui principiu, multe principii și un unic principiu.
Primele două au plăcut fiilor elinilor. Să le placă mai departe. Lipsa unui principiu înseamnă o lipsă de rânduială, mulțimea de principii este o discordie și, deci, și ea e lipsită de principiu și e lipsită de rânduială. Amândouă duc la același rezultat: la neorânduială sau la descompunere. Căci neorânduiala e pregătirea descompunerii.
Iar noi cinstim unicul principiu. Nu un principiu mărginit într-o persoană, fiindcă aceasta nu e Persoană unică. Căci aceasta se sfâșie sau ajunge la discordie în ea însăși și devine mai multe. Ci este o monarhie, un principiu care se arată în aceeași cinste a firii, în acordul voinței, în identitatea mișcării și în unicitatea consimțirii celor ce provin din ea, cum nu este cu putință în firea născută. Astfel, chiar dacă este în ea o diferență exprimată prin număr, nu este o tăiere în ființă. Și aceasta este pentru noi Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Primul este Născător și Purcezător, și în chip nepătimitor și netemporal și netrupesc. Dintre ceilalți, Unul e Născut, Celălalt purces, sau nu știu cum le-ar numi cineva, într-un mod cu totul deosebit de cele văzute.
Sfântul Grigorie de Nazianz, Cele cinci cuvântări teologice, Ed. Anastasia, 1993
