„În ziua aceea, am lucrat mai puțin. Cazmaua nu intra și lopata lua pământ numai în vârf”.
Sancțiunea nu întârzie să vină: părintele Dimitrie Bejan este scos din colonie și trimis în brigada preoților cu numărul 34, care
„total izolați de ceilalți coloniști sunt rupți de contactul cu lumea exterioară; trimiși pe șantierele cele mai grele, hrăniți cu resturile de alimente de la bucătărie. Zilnic instrucție militară, fugăreli, culcări, zilnic bătaie organizată. Până toamna, brigada va fi decimată”.
Părintele Dimitrie se vede chemat la o nouă înfruntare:
„Mă gândesc: va să zică, așa stă povestea. Ce atitudine să iau? Să încerc o rezistență fățișă? Să trec în tăcere totală? Hotărârea voi lua-o peste două, trei zile.”
În vreme ce clopotele din Valea Neagră bat vesele în miez de noapte pentru Învierea Domnului, preoții din brigada 34 trec prin ciurul percheziției și prin ploaia de sudalme ale comandantului de colonie. În sufletul părintelui pătrunde ca un fulger sabia de foc a Duhului Adevărului:
„În acel moment, o lumină a trecut peste inima mea și strig tare: «Hristos a înviat, fraților!». «Care ești acela, mă?» întreabă comandantul întors de pe coridor. «Eu sunt». «Du-l la carceră, așa dezbrăcat!»”
Cu trupul despuiat, dar cu sufletul îmbătat de dulceața harului, osânditul la moarte simte mâna lui Hristos atingându-i fruntea cu fierbinte binecuvântare:
„Diafan, transfigurat, Iisus plutește pe lângă sufletul meu (…). I-atâta pace-n carceră! Dulce ești, Doamne, în suferințele pe care ni le îngădui! Fă-mă, Doamne, bun! Bun, ca un Om!”
Sfinții închisorilor, Mănăstirea Paltin – Petru Vodă, 2019
