Fiecare dintre noi este potențial un Iuda

Ierom. Serafim Rose

În 1982, cam cu jumătate de an înainte de moartea sa, Părintele Serafim a vorbit din nou despre primejdia de a lăsa părerea noastră să-L umbrească pe Dumnezeu și voia Sa pentru viețile noastre. Era Miercurea Mare, ziua în care Biserica pomenește trădarea lui Hristos de către Iuda; și Părintele Serafim a ținut o predică despre felul în care „inima săracă” a lui Iuda, ascunzându-se în spatele unei măști a cinstei, i-a prilejuit să-L predea pe Dumnezeu pentru răstignire pe cruce. După ce a citit pasajul indicat în capitolul 26 de la Sfântul Evanghelist Matei, Părintele Serafim a început:

„În acest pasaj al Scripturii, citim cum, pe când Domnul nostru se pregătea pentru patima Sa, s-a apropiat de El o femeie și L-a uns cu mir de mare preț; și este foarte mișcător cum Domnul nostru a primit asemenea iubire de la oameni simpli. Dar în același timp Iuda – unul dintre cei doisprezece care erau cu El – a privit această faptă și ceva în inima lui s-a schimbat. Acesta a fost în mod evident ultimul fir de pai, pentru că Iuda era cel ce a primit plata banilor și s-a gândit că era preț de sânge. Vedem judecata logică care se desfășoară în mintea sa. Îl auzim gândind despre Hristos: Am crezut că omul acesta este cineva important. El risipește banii, nu face lucrurile bine, el crede că este foarte important … și tot felul de idei mărunte asemănătoare, pe care i le pune diavolul în minte. Și cu patima lui (principala lui patimă era iubirea de bani), a fost prins de diavol și determinat să-L trădeze pe Hristos. El nu a vrut să-L trădeze pe El; el voia bani. El nu s-a păzit și nu și-a răstignit patimile.

Oricare dintre noi poate fi exact în acea situație. Trebuie să ne uităm la inima noastră și să vedem prin care dintre patimile noastre ne va prinde diavolul pentru a ne determina să-L trădăm pe Hristos. Dacă considerăm că suntem superiori lui Iuda – că el a fost un fel de țăcănit și noi nu suntem – greșim. Ca și Iuda, fiecare dintre noi are patimi în inimă. De aceea, să ne uităm la ele. Putem fi prinși cu iubirea pentru curăție, cu iubirea pentru corectitudine, cu iubirea pentru un simț al frumosului: oricare dintre micile noastre greșeli de care ne ținem poate fi un lucru cu care diavolul ne poate prinde. Fiind prinși, putem începe să ne justificăm această stare în mod logic – pe baza patimii noastre. Și de la acel proces logic de gândire Îl putem trăda pe Hristos, dacă nu ne păzim și începem să ne dăm seama că suntem plini de patimi, că fiecare dintre noi este potențial un Iuda. De aceea, când apare prilejul – când începe patima să lucreze în noi și în mod logic, începe să se dezvolte din patimă în trădare – ar trebui să ne oprim acolo și să spunem Doamne, miluiește-mă pe mine, păcătosul!.”

Ieromonah Damaschin, Viața și lucrările Părintelui Serafim Rose, Editura Sophia, București, 2005