Vezi, spunea părintele unui coleg de celulă, de aceea speranțele trebuie să le punem în Dumnezeu și viața să ne-o dăruim lui Hristos. Aici trebuie dusă lupta și afirmată poziția și atitudinea, pentru că nu se poate ști cum aranjează Dumnezeu drumul ca până la urmă să iasă bine. Ai văzut că la noi în țară, deși a fost regim comunist, Biserica a înregistrat succese și cuceriri care în vremurile așa-zise libere nu numai că nu s-au făcut, dar nici nu se puteau realiza. A trebuit să vină nenorocirea asta pentru ca în Biserică să se pună ordine și disciplină și poporul delăsător de ieri să se ridice astăzi solidar și preocupat de cele sufletești, la un nivel de trăire nou. E adevărat că afară au apărut atei și că acești oameni sunt oarecum susținuți, dar apariția lor fățișă n-a făcut decât să-i întărească pe ceilalți, încât Biserica a câștigat prin ei. Și ei, ateii, să nu crezi că sunt așa cum se arată, cei mai mulți afișează ateismul lor numai de formă. Eu am avut ocazii foarte multe să constat acest lucru.
Nu de puține ori la mănăstire veneau pe ascuns oameni de partid și chiar securiști să-i dezleg, să-i cunun, sau să le botez câte un copil și pot spune că de multe ori am surprins poziții și scăpări chiar la cei care mă anchetau, care m-au convins că nu sunt deloc atei, așa cum o spun, desigur în alte ocazii.
Situația afară nu-i chiar așa de grea cum pare celor mai mulți din pușcărie. E mult mai bună decât a fost vreodată până acum. Deși pare ciudat, acesta este adevărul. Așa că mâine, și acest mâine e adevărat că poate fi mai târziu pentru noi, n-o să fie deloc de mirare când coșmarurile astea vor dispare. Până atunci însă trebuie să facem ce putem, adică să consolidăm legătura sufletească a acelora care suferă și să-i ocrotim ferindu-i de furia dușmanului.
Sorin Alpetri, Între timp și veșnicie. Viața Părintelui Arsenie Papacioc, Editura Accent Print, 2014
