Iisuse, Doamne Dumnezeule, Părinte al îndurărilor, mă înfățișez înaintea Ta cu inima înfrântă și rănită de durere. Ție Îți încredințez ceasul din urmă al vieții mele și cel care mă așteaptă după dânsa.
Când picioarele mele reci îmi vor da să înțeleg că corabia acestei vieți e aproape de portul său, Milostive Iisuse, fie-Ți milă de mine!
Când ochii mei, întunecați și tulburați din pricina morții ce amenință, vor privi stăruitor spre Tine, Milostive Iisuse, fie-Ți milă de mine!
Când mâinile mele tremurătoare nu vor mai putea strânge crucea Ta și, peste voia mea, Te voi lăsa să cazi pe patul durerii mele, Milostive Iisuse, fie-Ți milă de mine!
Când urechile mele vor fi aproape să se închidă pentru totdeauna la vorbele oamenilor și se vor deschide ca să asculte vocea Ta care va rosti judecata ce nu se mai poate schimba și de care va atârna soarta mea pentru toată veșnicia, Milostive Iisuse, fie-Ți milă de mine!
Când închipuirea mea va fi ațâțată de fantasmele înspăimântătoare și cufundată în tristețea morții și când duhul meu, tulburat fiind de vederea fărădelegilor mele și de frica nedreptății mele, se va lupta cu îngerul întunericului, care va voi să-mi fure mângâierea, acoperindu-mi ochii ca să nu caut la îndurarea Ta și astfel să mă arunce în sânul deznădejdii, Milostive Iisuse, fie-Ți milă de mine!
Pr. Constantin Sârbu, Lacrimă și har, Ed. Bonifaciu, 2010
