Părintele Serafim de la Putna a petrecut doar jumătate de an în haina monahală. Dar a fost de ajuns pentru a încununa cei șaptesprezece ani de răbdare în suferință. Suferind un accident la vârsta de 14 ani, care l-a țintuit la pat până la sfârșitul vieții, a răbdat totul cu încrederea că Dumnezeu ne pregătește ceva mai bun.
Fiind întrebat dacă a cârtit înaintea lui Dumnezeu pentru suferința sa, a răspuns: „M-am silit să nu cârtesc!”; și de aceea Dumnezeu L-a iubit mult.
În discuțiile cu diferite persoane spunea adesea:
„Mila Domnului a lucrat și mi-a dat să văd că-n boală, ca și în orice încercare, trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu. Când Îi mulțumești lui Dumnezeu, bucuria e mult mai mare și nici măcar nu poți descrie în cuvinte simțămintele pe care le ai, căci sunt un dar de la Pronia Dumnezeiască.
Spovedania deasă și împărtășirea cu Sfintele Taine la două-trei săptămâni m-au făcut să depășesc deznădejdea. Sfânta Împărtășanie îți aduce o stare duhovnicească foarte plăcută, care te poate duce cu gândul la Rai, la bucuriile veșnice.”
De veghe în casa Măriei Sale. File de pateric de la Mănăstirea Putna, Editura Mitropolit Iacob Putneanul, Mănăstirea Putna, 2017
