Cauzele lăcomiei pântecelui sunt excesele în consumul de alimente și îndulcirea pătimașă cu gustul acestora. Din greaca veche, „gastromarghia” se traduce prin zgârcenie, poftă, trufie sau chiar nebunie a membrelor.
Sfinții Părinți considerau că lăcomia pântecelui, într-un fel, dă naștere la toate celelalte patimi. Adică, îmbuibarea pântecelui dă naștere la gânduri de desfrânare, iar desfrânarea este o ocupație costisitoare, și atunci în suflet se naște iubirea de argint. Și când curvia și banii nu aduc fericirea adevărată, sufletul este învăluit de întristare și mânie.
Biruința asupra lăcomiei pântecelui este considerată stadiul inițial al luptei cu patimile. A birui lăcomia pântecelui, înseamnă a pune prima cărămidă inițială în lucrarea propriei sale mântuiri.
Sfântul Ioan Casian împarte lăcomia pântecelui în trei forme: îmbuibarea, căutarea mâncărurilor gustoase și incapacitatea de a ține un regim alimentar. Prima formă este exprimată prin mâncatul mult, până la îmbuibare sau gustări frecvente. A doua formă reprezintă dependența de plăcerea gustului. Iar a treia formă te îndeamnă să mănânci înainte de vremea rânduită.
Teologia Patristică recomandă să luptăm cu lăcomia pântecelui cu ajutorul postului, care, în mod necesar, trebuie să unească înfrânarea sufletului și a trupului. Postul trupesc fără componenta duhovnicească este o ficțiune.
