Unii teologi protestanți au contestat Învierea, socotind-o un mit. Ei au formulat mai multe ipoteze. Una dintre ele este ipoteza morții aparente. Aceasta susține că Iisus Hristos n-a murit cu adevărat, ci pe cruce ar fi căzut numai în leșin sau moarte clinică, din care apoi S-a trezit, trezirea lui fiind interpretată ca o înviere. Trezirea ar fi fost favorizată și provocată de împungerea cu sulița, coborârea de pe cruce și așezarea în mormântul rece. Revenindu-și din leșin, a prăvălit piatra și S-a arătat Ucenicilor care au crezut că a înviat.
Ipoteza se dovedește falsă, întrucât moartea reală a Mântuitorului este dovedită suficient în Sfânta Scriptură. Astfel, știm că, la coborârea de pe cruce, pentru a I Se constata moartea sigură, a fost împuns cu sulița în coastă, curgând sânge și apă, ca semn sigur al morții. Apoi, Pilat n-ar fi permis lui Iosif și lui Nicodim să ridice trupul de pe cruce, dacă n-ar fi avut convingerea și garanția morții Lui, pe baza mărturiei sutașului. Chiar și în cazul unei morți clinice, e de necrezut că după suferințe, pierderea sângelui și așezarea în mormânt, ar mai fi supraviețuit. Iar un argument logic, hotărâtor împotriva acestei ipoteze este faptul că e imposibil ca un om care a ieșit din mormânt pe jumătate desfigurat și slăbit să fi dat Apostolilor impresia că este Biruitorul morții și Stăpânul vieții, încât să întemeieze pe aceasta credința creștină.
„Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică atunci și credința voastră… Acum însă Hristos a înviat din morți, făcându-se începătură celor adormiți.” (I Corinteni 15, 14)
Pr. Prof. George Remete, Dogmatica Ortodoxă, Ed. Reîntregirea
