Recomand o stare de veselie interioară, din inimă, care înseamnă rugăciune neîncetată. O stare de veselie adevărată, degajată de probleme vieții, de problemele cărărilor vieții, a unuia și a altuia cu stadiul lor de trăiri, o stare de veselie cu orice chip. Dacă e întristare, se clocesc ouăle diavolului.
Noi trăim într-o unitate toată creția lui Dumnezeu. Dacă ne despărțim de marea unitate, suntem pe poziție de anulare, de auto-anulare. Deci o poziție de trăire pentru că tragedia întregii lumi trebuie plânsă ca pe propriile noastre păcate și starea de rugăciune înseamnă o stare de prezență. Ca duhovnic, care toată ziua stau de vorbă cu o lume care are nevoie de o verticalitate, nu recomand nevoințe, recomand stare de prezență continuă, care înseamnă recunoașterea forțelor divine din tine.
