Foto: Benedict Both, tineri, rugăciune, slujbe

Desăvârșirea noastră este în însăși ființa Dumnezeiască, este darul Sfântului Duh. Ca atare, nevoitorul ia aminte la a-și contopi propria viață și propria voie cu viața și cu voia lui Dumnezeu Însuși. Dobândește-se aceasta cu precădere în rugăciune, drept care rugăciunea este culmea tuturor înfăptuirilor ascetice; în rugăciune, cultura nevoinței dreptslăvitoare își atinge expresia cea mai înaltă; ei i se dă cea dintâi, cea de căpetenie putere a nevoitorului. Rugăciunea, fiind o lucrare de un ordin mai presus de fire, poate fi nesfârșit de felurită și prin formele ei, și prin vrednicia ei. Iar cea mai desăvârșită este așa-numita rugăciune curată, prin care se înfăptuiește pătrunderea noastră în Dumnezeiasca ființă, cu puterea Sfântului Duh, care și alcătuiește ultimul țel al adevăratei nevoințe. Pentru a dobândi acest țel nevoitorul lasă toate celelalte cumva îndărătul său.

Nu există creștin fără nevoință, și deci, dacă vorbim despre nevoința monahală, vorbim despre ceva apropiat și familiar fiecărui ortodox.

Arhimandritul Sofronie Saharov, Taina vieții creștine, Ed. Accent Print