După rânduiala dumnezeiască, Fecioara Maria, născându-se asemenea tuturor oamenilor, avea să primească moartea la fel ca și ei, spre mângâierea lor, urmând legile firii, ca și ei să treacă fără teamă prin aceleași porți prin care a trecut împărăteasa cerurilor. Sfântul Ioan Damaschin scrie:
„De vreme ce Rodul Cel necuprins al acesteia, prin Care cerul s-a făcut, a luat îngropare de bunăvoie ca un mort, cum să nu sufere îngropare ceea ce a născut neștiind de nuntă? Trebuia, așadar, ca aceea care avea în alcătuirea sa și pământ să se întoarcă în patria sa – pământul – și astfel să se mute la cer, luând din pământ ceea ce a fost dăruit pământului, odată cu așezarea trupului ei în mormânt, adică viața cea cu totul curată. Trebuia ca, asemenea aurului în cuptor, să lepede grosimea cea pământească și lipsită de strălucire a piericiunii, ca astfel trupul cel făcut curat și nestricăcios în topitoarea morții, strălucind întru splendoarea nestricăciunii, să învieze din mormânt.”
Sfântul Cosma Melodul, fratele Sfântului Ioan Damaschin, vorbește despre moartea Fecioarei astfel:
„La viața cea pururea veșnică și mai bună, moartea ta a fost trecere; din cea vremelnică, la cea dumnezeiască cu adevărat și netrecătoare mutându-te, Preacurată, vezi întru veselie pe Fiul și Domnul Tău.”
Viața Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria, Ed. Doxologia, 2013
