Hristos este Dătătorul Vieții celei veșnice (Ioan 10, 28), însă îndepărtarea omului de Dumnezeu are ca urmare moartea duhovnicească.
Din clipa în care sufletul se va pocăi și se va întoarce pe calea lui Dumnezeu, va începe să trăiască duhovnicește și va deveni iarăși mădular viu al Bisericii lui Hristos. Această pocăință și înviere a sufletului din faptele cele moarte ale păcatului este numită în Apocalipsă prima înviere.
„Aceasta este învierea cea dintâi.” (Apocalipsa 20, 5)
A doua înviere este cea a trupului, care se va face la sfârșitul lumii. Este învierea de obște a tuturor oamenilor, și drepți, și păcătoși. Trupul nostru moare o singură dată și înviază tot o singură dată.
Cel care se va învrednici încă din această viață să învieze cu sufletul nu va mai gusta a doua moarte, care este iadul, ci va învia cu trupul, care va deveni nestricăcios, potrivit cuvântului Apostolului Pavel:
„Domnul va schimba la înfățișare trupul smereniei noastre, ca să fie asemenea trupului slavei Sale” (Filipeni 3, 21), pentru a trăi și a împărăți împreună cu Hristos.
Așadar, de prima înviere depinde toată însemnătatea vieții noastre duhovnicești. Adevărul acesta se vede foarte limpede în ceea ce spune Domnul în Apocalipsă:
„Fericit și sfânt este cel ce are parte de învierea cea dintâi. Peste aceștia moartea cea de-a doua nu are putere.” (Apocalipsa 20, 6)
Monahul Marcel Karakalinul, Cugetări duhovnicești, Editura Evanghelismos
