Lepădarea legii lui Dumnezeu a adus războiul peste Europa

Sf. Nicolae Velimirovici

„Pace, pace, pace!” strigă conducătorii, iar popoarele lor pier în războaie, căci vorbesc despre pace fără Dumnezeu.

„Pâine, pâine, pâine!” strigă doctorii în economie ai Europei, iar popoarele lor pier de foame, căci caută pâine în afara lui Dumnezeu.

„Legi, legi, legi!” strigă doctorii în drept și-n dreptate ai Europei, iar popoarele lor strâng fărădelegi cât dealurile, până la nori, în fiecare zi și în fiecare ceas, căci scriu legile lor și nu ale lui Dumnezeu.

Vai celor ce scriu vicleșug; că „scriind, vicleșug scriu” (Isaia 10, 1) a grăit Dumnezeu prin Isaia Prorocul. Iar prin Prorocul Ieremia a grăit: „în deșert s-a făcut condeiul minciunos la scriitori” (Ieremia 8, 8).

Pentru vechiul Israil și pentru noua Europă s-au zis aceste cuvinte, căci au trădat numele de popor ales și nu au fost lumină popoarelor, ci întuneric. Noua Europă a spart atât tablele legii date de Moisi, cât și cele ale lui Hristos, a încălcat legea morală a lui Dumnezeu, a scornit mincinoasele „legi naturale” și le-a pus ca un jug greu pe grumazul oamenilor. A proclamat ceea ce este existent ca fiind inexistent, iar ce este inexistent ca existent. Pe singura lege existentă, cea numită de Dumnezeu lege, legea morală, a lepădat-o ca pe-o nelegiuire, sau ca pe-o haină ponosită, iar pe cele ce nu sunt ale lui Dumnezeu, rânduiala vremelnică a lucrurilor și-a întâmplărilor naturale, a numit-o singura și inevitabila lege – ca și cum Dumnezeu ar fi putut da lege firii neînțelegătoare, iar nu omului înțelegător! Dar șarpele cel vechi, care a mințit și pe Eva, i-a înduplecat prin veșnicul Iuda pe cărturarii Europei să scrie minciună cu condeiul lor mincinos!

Au scris minciuna sub formă de poezie, pentru a preface nevinovăția în vinovăție, curăția în necurăție, și să facă din tineretul botezat al Europei un neam câinesc, lacom și curvar. Au scris minciuna sub formă de romane și nuvele, pentru a orbi ochii Europenilor ca să nu mai vadă Cerul și Duhurile cerești și, astfel, să îndulcească noroiul, pământul și tot ce e în stăpânirea morții, a mormântului și-a viermilor.

Au scris minciuna ca istorie, o istorie în care au pus mai presus de Dumnezeu puterile oarbe ale naturii, simple unelte în mâinile lui Dumnezeu, și cu ajutorul lor au explicat soarta neamurilor, a triburilor omenești și a întregii omeniri – cu ajutorul uneltelor lui Dumnezeu, nu cu ajutorul lui Dumnezeu. Și, prin minciună, au slăvit un popor și l-au ponegrit pe altul, după plata primită, întărâtând o generație împotriva alteia, învrăjbind un popor împotriva altuia și pe copii împotriva părinților.

Au scris minciuna sub formă de filosofie, când un îngâmfat s-a apucat, în pofida puterilor sale mărginite, să încerce să explice cum a fost făcută lumea, cum stă lumea între hotarele sale și ce este omul, care este calea lui și unde-i este sfârșitul – toate acestea i-au ieșit din degete, mințind fără încetare și flecărind fără să pună pază gurii sale. Ca și când Dumnezeu nu ar fi vorbit niciodată înainte de ei! Ca și cum Ziditorul nu ar fi zis și n-ar fi arătat oamenilor toate acestea prin aleșii ce i-au slujit, Drepți și Proroci, iar în cele din urmă prin Fiul Său cel Unul-născut!

În cele din urmă, au scris minciună despre așa-zisele „legi naturale” și împotriva legilor nescrise ale lui Dumnezeu.

Au scris minciună, necunoaștere și nedreptate. Și nimeni dintre oameni nu i-a judecat, căci neamurile Europene au slăbit de mult, și nu mai știu să se împotrivească cruzilor și îngâmfaților lor stăpâni. Iar după ce acești stăpâni îngâmfați și cruzi, întunecați ca noaptea și ca mormântul, nesătui de bani și de slavă deșartă, au aruncat pe foc legea morală a lui Dumnezeu, au dat o nouă lege morală, adică:
– că omul e liber să creadă sau să nu creadă într-un singur Dumnezeu sau în sute de dumnezei;
– că fiecare e liber să se închine idolilor de argint, de aur, de lemn și de hârtie;
– că cel ce batjocorește numele Domnului nu va fi judecat, dar cel ce batjocorește un paznic de stradă va fi judecat;
– că fiii trebuie să lepede credința părinților ca pe-o înșelare, nu trebuie să îi asculte și să-i cinstească, ci să se despartă cât mai grabnic de ei;
– că Duminica nu este nicidecum o sărbătoare, ci o zi ca oricare alta, și că în acea zi omul trebuie să-și odihnească și să-și hrănească trupul său mai bine ca în celelalte zile. Că e îngăduit a ucide pe oricine stă împotriva intereselor tale personale, profesionale sau naționale;
– că curvia și preacurvia sunt totuna cu căsătoria;
– că hoția e un lucru relativ, care depinde de context;
– că jurământul strâmb este necesar pentru binele indivizilor și al societății.

Iată, fraților, pentru ce a trebuit să vină marele război mondial. Ziditorul cel batjocorit a cutremurat pământul cu un război ca să scuture noroiul de pe sufletele europenilor. Vor simți ei oare durerea acestui cutremur, vor înțelege oare pentru ce au fost loviți cu războiul care tocmai s-a încheiat? Își vor veni oare în fire, vor lepăda oare prosteștile și nedreptele lor legi și se vor întoarce la veșnica lege morală a lui Dumnezeu? Îi vor mai lăsa oare pe mincinoșii lor cărturari să scrie mai departe minciuni cu condeiul lor mincinos, ca să întunece lumina lui Dumnezeu în sufletele oamenilor lui Dumnezeu? Vor face oare acestea, sau nu? De aceasta depinde fericirea sau nefericirea, izbăvirea sau nimicirea Europei viitoare.

Sf. Nicolae Velimirovici, Prin fereastra temniței, Editura Predania, București, 2009

Distribuie