După Înălțare, când Iisus Hristos nu Se va mai vedea în trup în lume, vederea sau simțirea Lui o vor avea ucenicii prin Mângâietorul, sau prin Duhul Adevărului, care nici El nu va fi văzut de lume, dar ucenicii ÎI vor avea pentru că Se sălășluiește în ei și va fi în ei.
Această prezență a Duhului în ei îi va face să-L simtă pe Hristos ca viu și să se simtă pe ei înșiși vii. Numai prin Cel viu cu adevărat vor fi ei vii și numai cei vii simt viața Lui. Iisus e viu și îi face și pe cei ce cred în El vii, pentru că e în relație cu Duhul, o altă Persoană dumnezeiască. El nu devine viu numai când vine în noi. El e viu din veci, pentru că e din veci în relație nu numai cu Tatăl ca Persoană, ci și cu Duhul ca Persoană. Viața stă sau se arată în iubirea desăvârșită și în bucuria de ea. Și iubirea desăvârșită, și bucuria de ea, deci și viața se arată în relația între Persoane.
Pentru oamenii legați prin credință de Fiul, pe care nu-L văd în trup, Duhul e un alt Mângâietor pentru nevederea prin ochii trupești a Fiului. Ei simt prin Duhul o prezență mai intensă a Fiului, chiar dacă nu-L văd cu ochii trupești. În persoana iubitoare se simte persoana iubită de ea. Și însuși numele de „alt Mângâietor” îl indică pe Duhul ca o Persoană asemenea Fiului, plină de Fiul. Numai o Persoană poate mângâia persoanele umane.
Pr. Dumitru Stăniloae, Chipul evanghelic al lui Iisus Hristos, Ed. Basilica, București, 2016
