Mânia, la baza ei, este o capacitate legitimă și necesară pentru om. Înainte de căderea în păcat, partea irascibilă a sufletului ajuta la depășirea posibilelor ispite. Astfel, Eva ar fi putut îndepărta propunerea lingușitoare a șarpelui.
Așa cum ne învață Evagrie Ponticul: „Mânia, prin natura ei, este destinată să lupte cu demonii și cu toată îndulcirea cea păcătoasă”. În opoziție cu mânia cea bună, există o folosire greșită a puterii irascibile a sufletului. Astfel, mânia pătimașă este îndreptată spre acele lucruri sau persoane care ar trebui să constituie subiectul iubirii omului. Supărarea altor persoane, cuvintele urâte, insultele, strigătele, bătăile, omorurile – toate acestea sunt lucrurile mâniei celei pătimașe.
Arhimandritul Ioan Krestiankin a spus odată: „Problema este că aproape întotdeauna considerăm că mânia noastră este dreaptă. Ni se pare că noi luptăm pentru adevăr, uitând complet cuvintele Apostolului Iacov: mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu. Trebuie să ținem minte că de mânia noastră nu este vinovată o altă persoană, ci doar noi înșine.”
