Crearea lui Adam, Capela Sixtina, Michaelangelo

Oamenii Renașterii au socotit că ei înșiși sunt niște sfere. Nu mai aveau legătură cu Dumnezeu. Unghiul se tăiase. Ei erau demiurgii. Ei erau creatorii. Asemănători oarecum Creatorului, fără dorința de concurență sau competiție cu Dumnezeu, dar totuși… Egocentrismul lor lua aspecte din ce în ce mai puternice, pentru ca, mai târziu, în secolul al XVIII-lea, francezii să înceapă să aibă tot felul de tendințe de depărtare de Dumnezeu. Din secolul al XVIII-lea, numit „al luminilor”, se trage toată nefericirea Europei.

Pentru occidentali, sacrul aproape că nu mai există. Mireanul face acolo un act formal mergând la biserică. Deci, Biserica noastră trebuie apărată, iar călugării au misiune de la Duhul Sfânt să refacă ceea ce mi se pare aproape imposibil de refăcut: spiritualitatea neamului acestuia. Ei sunt și modelele și nădejdea, conducătorii modelelor și conducătorii nădejdii.

De veghe în casa Măriei Sale. File de pateric de la Mănăstirea Putna, Editura Mitropolit Iacob Putneanul, Mănăstirea Putna, 2017