Spre deosebire de lăcomia pântecelui și desfrânare, care sunt legate de natura trupului, iubirea de argint nu este legată direct de firea omului. Dar în timpul vieții pământești, fiecare dintre noi se confruntă cu problema dobândirii bunurilor materiale.
Sfinții Părinți ne învață că grija moderată pentru nevoile de zi cu zi, de o importanță vitală, face parte chiar din îndatoririle noastre. Dar grija pentru bunuri se transformă în patimă atunci când omul începe să le dorească și să le iubească ca având un preț și o valoare prin ele însele. Iubirea nediferențiată, fără discernământ față de lucruri, bunurile materiale și bani se numește în general lăcomie de avere.
Aceasta, la rândul său, se manifestă în două feluri: ca zgârcenie și ca avariție. Zgârcenia nu înseamnă doar lipsă de generozitate, ci și patima de a reține bunurile dobândite fără a le folosi, chiar și în ciuda unei nevoi evidente. Avariția este deprinderea de a aduna mai mult decât este necesar. De asemenea, o manifestare a avariției este și dragostea pentru lucrurile gratuite și necumpătare în dobândirea de bunuri și plăceri pământești, adică mita, specula și simonia.
Drept expresie extremă a patimii iubirii de argint poate fi numit furtul.
Pentru înăbușirea patimii iubirii de argint este util să cugetăm la moarte, care va fura totul de la noi, dar nu știm când va veni aceasta. Poate chiar astăzi. Trebuie să ne amintim că nu am adus nimic în această lume și nu putem scoate nimic din ea. Prin urmare, este irațional să ne îngrijim de adunarea a multor bunuri pentru noi înșine. De asemenea, în lupta cu această patimă ajută milostenia, care ne lărgește inima prin dragostea față de cei nevoiași, ne învață să fim generoși. Faptele de milostivire nu sunt doar niște responsabilități. Acestea sunt un principiu al supraviețuirii omenirii în lumea noastră crudă și tulbure.
