Înțelepciunea Părinților Pustiei. Discernământul

Patericul Mare

Ziceau despre Ava Agaton că au venit la el unii auzind că are mare discernământ. Și voind să încerce dacă se mânie, au zis lui:
– Tu ești Agaton? Am auzit despre tine că ești desfrânat și mândru.
Iar el a zis:
– Da, așa sunt.
Și au mai zis lui:
– Tu ești Agaton, vorbărețul și bârfitorul?
Iar el a zis:
– Eu sunt.
Au zis iarăși:
– Tu ești Agaton ereticul?
Și a răspuns:
– Nu sunt eretic.

Și l-au rugat, zicând:
– Spune-ne nouă de ce atâtea câte ți-am zis le-ai primit, iar cuvântul acesta nu l-ai primit?
A zis lor:
– Pe cele dintâi le-am pus pe seama mea, căci sunt câștig sufletului meu. Dar eretic înseamnă separare de Dumnezeu și nu vreau să mă despart de Dumnezeu.

Iar ei, auzind, s-au minunat de discernământul lui și au plecat zidiți sufletește.

Patericul Mare. Apoftegmele părinților pustiei, Ed. Bizantină, 2015

Citiți și alte articole din seria Înțelepciunea Părinților Pustiei.