Cuviosul Coprie din pustia Egiptului, având într-o vreme vorbă cu un eretic maniheu înaintea poporului, despre credință, și neputând prin smeritele sale cuvinte să înfrângă pe cel mândru și semeț, a vrut ca printr-o faptă să-și arate credința cea dreaptă. Deci, poruncind să se aprindă un foc mare, a chemat pe eretic cu el în văpaie, zicând că a aceluia dintre ei, care nu va arde în foc, să-i fie socotită credința ca dreaptă. Iar maniheul a zis către el: „Tu, mai întâi, să intri”. Și a intrat Sfântul în foc și s-a despărțit văpaia în două. Iar el sta pe cărbunii de foc ca pe niște iarbă verde, fără de vătămare. Și, stând așa, în mijlocul focului, o jumătate de ceas, a ieșit întreg, neatingându-se focul nici de hainele lui. Acest lucru văzându-l poporul, s-a mirat și a proslăvit pe Hristos-Dumnezeu. Iar ereticul n-a vrut să intre, dar, fiind împins de norod, fără voia sa, îndată a început să ardă și, sărind din foc, pârlit, a fugit. Iar poporul, prinzându-l striga: „Să fie ars ereticul”. Iar Cuviosul Coprie, potolind gâlceava poporului, a slobozit pe eretic viu, dar pârlit ca un tăciune.
Proloagele, în fiecare zi împreună cu Sfinții, vol. 2, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2011
