Auzit-am pe unii clevetind și i-am mustrat, iar lucrătorii răutății, ca să scape, mi-au răspuns că din dragoste și purtare de grijă pentru cel clevetit fac aceasta. Iar eu am zis lor: Încetați cu astfel de dragoste, ca să nu faceți mincinos pe cela ce a zis: „Pre cel ce clevetea întru ascuns pre vecinul său, pre acela l-am gonit” (Psalmi 100, 5). Dacă zici că îl iubești, roagă-te în taină pentru dânsul, și nu-ți bate joc de om, că numai acest fel de dragoste este primită întaintea Domnului. […]
Niciodată să nu te sfiești de cel ce clevetește pe aproapele său către tine, ci mai vârtos zi către dânsul: „Încetează frate; eu în fieștecarea zi întru mai cumplite cad și cum pot a osândi pe acela?” Că două acestea dobândești: și pe sineți, și pe aproapele cu un singur plasture tămăduiești.
Ascultați-mă, ascultați-mă toți răii luători de seamă ai faptelor streine! De este adevărat, precum și adevărat este, că cu ce judecată judecați, judecați veți fi (cf. Matei 7, 2), apoi negreșit întru aceleași [păcate] pentru care prihănim pe aproapele vom cădea, fie sufletești, fie trupești. Și altfel nu este!
Cei ce sunt grabnici și cu deamăruntul luători de seamă ai scăpătărilor aproapelui pătimesc patima aceasta fiindcă încă nu au făcut pomenire și purtare de grijă desăvârșită și nerăspândită pentru greșalele lor. Că dacă cineva răutățile sale, de acoperemântul iubirii de sineși dezvelindu-le, le-ar vedea cu deamăruntul, pentru nimeni altul din lume ar mai purta de grijă, socotind cum că nici toată vremea vieții sale, fie și o sută de ani de ar trăi, nu i-ar ajunge spre a se plânge pe sinși, chiar de ar vedea Iordan de lacrămi din ochii lui curgând. […]
Ucigașii draci ne împing să păcătuim; sau, de nu păcătuim, pe cei ce păcătuiesc ne îndeamnă să-i judecăm, ca prin cea de-a doua pe cea dintâi să o întinăm. Să știi că semnul prin care cunoști pe pomenitorii de rău și pe clevetitori acesta este: cu dulceață și cu lesnire ponegresc și prihănesc învățăturile, faptele sau isprăvile aproapelui, jalnic în duhul urii cufundați fiind.
Văzut-am pe unii întru ascuns și fără știința oamenilor preacumplite păcate săvârșind, și, prin prepusa lor curăție, cumplit năpustindu-se asupra celor ce păcate ușoare au săvârșit, însă vădite tuturor.
Judecarea altora este nerușinată răpire a vredniciei lui Dumnezeu, dar osândirea lor este pierzare a sufletului nostru.
Precum părerea de sine, chiar fără altă patimă, poate să-l piarză pe cel ce o are, tot așa și judecarea, chiar singură fiind, desăvârșit poate să ne piarză: căci Fariseul acela tocmai pentru aceasta s’a osândit (cf. Luca 18, 10-14).
„Scara” Sfântului Ioan Scărarul, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2013
