Rugăciunea este convorbirea omului cu Dumnezeu, o convorbire plină de evlavie a sufletului omenesc cu Ziditorul său. Pentru ca un creștin să primească întotdeauna ajutor plin de har de la Dumnezeu, trebuie să se afle în permanentă comuniune cu Cel Preaînalt și întotdeauna în legătură cu lumea de Sus.
Mare mijloc spre mântuire este credința și mai ales rugăciunea neîncetată, din inimă. Amintiți-vă cuvintele apostolești: „Bucurați-vă totdeauna, neîncetat rugați-vă, pentru toate mulțumiți.” (1 Tesaloniceni 5, 16-18)
Cu cât omul năzuiește mai mult către rugăciune, cu atât mai bine stă duhovnicește. A nu avea dispoziție și dorință de rugăciune înseamnă a fi adormit și mort duhovnicește. Fiecare creștin trebuie în primul rând să se roage pentru mântuirea sa și pentru mântuirea aproapelui. Dragostea lui față de aproapele trebuie să îmbrățișeze întreaga omenire, și el se cuvine să se roage, astfel, pentru toți oamenii.
Când ne rugăm pentru cineva, în noi se zidește o dispoziție către acela, și acesta, fără să aibă cunoștință de cele ce se petrec, simte dragostea noastră care se arată către el, și inima lui se umilește.
Sfântul Ioan Maximovici, Despre rugăciune, Ed. Sophia, 2018
