Lucru suprafiresc de mare, minunat și slăvit este fecioria, iar dacă trebuie să mă exprim direct, urmând Scripturilor, este sânul Bisericii, floarea, pârga ei, este modul de viață cel mai bun și mai frumos. De aceea și Domnul promite celor ce și-au păstrat fecioria, atunci când în evanghelii vorbește despre diferitele feluri de eunuci, că vor intra în Împărăția cerurilor. Căci castitatea este un lucru foarte rar și greu de realizat de către oameni. Și cu cât este dusă la un nivel mai înalt și mai strălucitor, cu atât mai mult o pândesc pericole și mai mari. Ea presupune firi robuste și nobile, care, strunindu-și cu siguranță pornirile, își îndreaptă vehiculul sufletului spre înălțimi, apoi trec cu ochii minții de granițele acestei lumi și, așezându-se pe bolta cerească, contemplă de aici direct Incoruptibilitatea însăși, așa cum țâșnește din sânurile imaculate ale Atoatecreatorului. Nu poate pământul să dea o astfel de desfătare; ea numai din cer poate să izvorască. Pentru că, deși Fecioria pășește pe pământ, capul ei atinge cerurile.
Nu numai trupurile trebuie păstrate neîntinate, ci și sufletele, pentru că templele nu sunt mai strălucitoare decât statuile care le ocrotesc. Sufletele fiind statuile trupurilor, acestea trebuie împodobite cu sfințenia. Iar îngrijite și sfințite se fac mai degrabă atunci când ascultă fără lenevire cuvintele divine, pentru că sunt mereu aproape de adevăr, aproape de porțile înțelepciunii.
Metodiu de Olimp, Banchetul sau despre castitate, în colecția „Părinți și scriitori bisericești”, vol. 10, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1984
