Părintele Serafim Rose considera că Lao Tze a fost un precursor al creștinismului. Părintele Serafim începe prin a spune că Tao pe care îl cunosc oamenii nu este Tao cel veșnic, este doar o cale pe care a căutat-o un om. Tao este, de fapt, în spiritul chinezesc tradițional, un observator fin al realității, al unei lumi căzute. El afirmă că moartea este un izvor al vieții și viața un izvor al morții. Partea neagră are un punct alb, iar partea albă are un punct negru. Din acest context nu poți scăpa. Este un ciclu care se repetă și nu poți ieși din el. Din acest ciclu poți ieși doar prin Hristos. Atunci când a venit Hristos a lămurit lucrurile, spunând că lumina nu are nimic în comun cu întunericul. În troparul de la Nașterea Mântuitorului se spune așa:
„Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ție.”
Până la venirea lui Hristos a putut funcționa Tao. A fost o căutare a omului de a înțelege lumea. Dar era o lume căzută. Au încercat și ei să creeze un fel de armonie. Ce armonie? Este o păcăleală. Este viziunea aceasta panteistă care afirmă că universul ar avea în el ceva viu. Păi nu are nimic viu de la sine. Totul este mort fără Dumnezeu.
Ieroschimonah Ioan Șișmanian, A trăi înseamnă a iubi, în revista Lumea Monahilor, noiembrie 2018
