Binele cel mai înalt și, așa zicând, cel mai din vârf în toate cele ce sunt și în toate cele gândite, este Dumnezeu. Iar în toate cele văzute, cel mai înalt și neasemănat mai bun după fire, este omul. Ba, prin har, e cu adevărat mai sus și decât îngerii.
„Și a sfârșit Dumnezeu în ziua a șasea lucrarea Sa pe care a făcut-o; iar în ziua a șaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale pe care le-a făcut. Și a binecuvântat Dumnezeu ziua a șaptea și a sfințit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut și le-a pus în rânduială.” (Facere 2, 2-3)
Dar odihna aceasta a avut loc numai după împlinirea celor făcute în Cuvânt și Duh. Tot așa și mintea cea după chipul lui Dumnezeu se odihnește de toate lucrurile ei, pe care a început să le facă spre întregirea lumii inteligibile a virtuții; dar numai după ce a cercetat și a desăvârșit statornic în Cuvântul lui Dumnezeu și în Duhul de viață făcător toată lumea și înțelesurile din ea, și după ce s-a urcat de la acestea, iarăși în Cuvântul și Duhul, la vederile tainice, simple și desfăcute de toate, ale cunoștinței de Dumnezeu.
Căci ajungând atunci în odihnă, gustă multă odihnă și pace, cunoscând adevărul înțelegerii, și se îndumnezeiește prin lumina cunoștinței și prin împărtășirea Duhului de viață făcător în Iisus Hristos, Domnul nostru.
Calist Catafygiotul, Despre unirea dumnezeiască și viața contemplativă, în Filocalia, vol. 8, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă
