Nu există lucru mai înalt decât ceea ce numim pocăință și spovedanie. Această taină este darul iubirii lui Dumnezeu pentru om.
Când păcătuiți, nu deznădăjduiți! Cu curaj și nădejde în Dumnezeu, să vă pocăiți și să vă duceți la duhovnic. Păcătosul care se pocăiește și se spovedește iese din sinea sa.
Dacă nu există temeiurile ca Hristos să Se aplece asupra noastră, pocăința nu vine. Temeiurile sunt smerenia, iubirea, rugăciunea, metaniile, truda pentru Hristos. Dacă simțământul nu e curat, dacă nu există simplitate, dacă sufletul e mânat de interes, harul nu vine. Atunci se întâmplă să mergem la spovedanie, dar să nu simțim ușurare.
Pentru ca sufletul să se pocăiască, trebuie să se trezească. Astfel, odată cu trezirea aceasta, se săvârșește minunea pocăinței. Aici se află libertatea de alegere a omului, însă trezirea nu ține numai de om. Omul singur nu e în stare să facă asta fără intervenția lui Dumnezeu. Atunci vine harul dumnezeiesc. Fără har omul nu se poate pocăi.
Să fim robi smeriți înaintea lui Dumnezeu. Pocăința este ceva foarte delicat. Pocăința adevărată va aduce sfințirea. Pocăința ne sfințește.
Sfântul Porfirie Kavsokalivitul, Cuvinte despre rugăciune și pocăință, Ed. Sophia/Metafraze, 2016
