Înălțarea lui Iisus cu trupul la cer este expresia culminantă a îndumnezeirii umanității asumate de Fiul lui Dumnezeu, evidențierea supremă a valorii umanității înălțate în slava lui Dumnezeu. Înălțarea la cer este, de fapt, acceptarea veșnică a umanității Fiului în intimitatea Preasfintei Treimi. Este realizarea destinației ultime a umanității lui Hristos.
Dacă singurul lucru nou pe pământ a fost Dumnezeu trăind viața oamenilor, singurul lucru nou în cer este că, prin Hristos, viața lui Dumnezeu este trăită și omenește.
Înălțarea lui Hristos cu trupul la cer, adică în modul de viață al Dumnezeirii, arată că îndumnezeirea omului este umanizarea lui deplină, adică asemănarea lui cu Dumnezeu, potrivit proiectului inițial:
„Să facem om după chipul și asemănarea Noastră!” (Facerea 1, 26)
Hristos – Noul Adam a împlinit astfel vocația lui Adam cel dintâi. Umanitatea deplin îndumnezeită a lui Hristos este izvorul din care se comunică, prin Duhul Sfânt, viața divino-umană de care se împărtășesc toți cei ce prin credință și iubire se află în comuniune cu Dumnezeu-Omul. Iar ceea ce s-a petrecut cu umanitatea lui Hristos constituie „viitorul absolut” al întregii umanități și al creației întregi, după capacitatea și dorința fiecăruia de a participa la această plinătate realizată și oferită în El: „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6).
Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Teologie și spiritualitate, Ed. Basilica, București, 2010
