„Așa cum vreți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel” (Luca 6, 31). Supusă atenției noastre astăzi, ca oameni mai mult educați decât credincioși, propunerea pare acceptabilă. Noi ne-am educat să renunțăm la răzbunare când suntem loviți, suntem obișnuiți să ne ținem gura când suntem răniți și să tăcem când suntem furați, să ne aliniem chiar atunci când linia în care suntem somați ne duce la moarte. Iudeii din vremea Mântuitorului – și azi mulți gândesc așa, pornind de la litera Legii – cereau „dinte pentru dinte și ochi pentru ochi”, răzbunau sângele ucișilor, ba chiar ucideau în conformitate cu literele absurde ce le jucau în inimi… Hristos știa deja cum vor gândi la momentul Golgota! El ne cere să credem în facerea de bine, ca poartă prin care ne strecurăm în Rai.
De aceea Mântuitorul Hristos îndeamnă exact la vindecarea de răutate „conform legii”. Ne spune că Legea pe care ne-o dăruiește El, Întrupatul, tocmai prin întruparea Sa, vine cu un singur articol:
„Voi însă iubiți-vă dușmanii, faceți bine și dați cu împrumut fără să așteptați ceva înapoi, iar plata voastră va fi mai mare și veți fi fiii Celui Preaînalt, pentru că El este bun și cu cei nerecunoscători și răi” (Luca 6,35).
Cu alte cuvinte, faceți binele ca efort de încredere, că Dumnezeu Însuși este Cel care răspunde eforturilor de a rămâne oameni. Că Dumnezeu a asumat omenitatea noastră, pentru a ne învăța să nu așteptăm răspuns tuturor faptelor bune de la oameni, ori chiar ca să ne atragă atenția că atunci când plăcem prea mult oamenilor suntem departe de smerenia unei relații limpezi cu Dumnezeu.
Pr. Constantin Necula, Ce va da omul în schimb pentru sufletul său?, Ed. Agnos, Sibiu, 2016
