De ce oare elementele noi descoperite în psihologie lipsesc din învățăturile Sfinților Părinți și Dascăli ai Bisericii?
În primul rând, rolul învățăturii Sfinților Părinți a fost unul de temelie. Poți asemăna, bunăoară, Sfânta Scriptură cu fundamentul unei case, iar lucrările Sfinților Părinți cu structura de fier-beton și acoperișul. Ceea ce poate adăuga psihologia la aceasta este doar o fereastră, două, prin care în clădire să pătrundă mai multă lumină.
Apoi, toți cei pe care noi acum îi numim Sfinții Părinți au scris în acele vremuri în care familia era bine consolidată, tradițiile erau puternice, mai cu seamă acel obicei al cinstirii străbunilor. Acum se adeverește tot mai mult din prorocia aceea despre răcirea dragostei, instituția familiei se destramă sub ochii noștri, iar drept consecință, iată, se nasc oameni cu diferite tipuri de probleme psihice. Practic, fără excepție, toate problemele de ordin psihic, care împiedică viața duhovnicească, sunt cauzate de nedeplinătatea vieții de familie în familia de origine sau de lipsa integrității acesteia. Iar în acele vremuri în care au scris Sfinții Părinți, această stare de fapt era mult mai rar întâlnită.
Mai mult, în amplitudinea pocăinței și a râvnei pentru Dumnezeu, a focului lăuntric pe care îl trăiau Sfinții Părinți în năzuința lor către Dumnezeu, nu mai aveau loc probleme de acest fel.
Dmitry Semenik, Probleme psihologice – obstacol pe calea vieții duhovnicești, Ed. Sophia, București, 2015
